full screen background image

FMI analizează primele două evaluări ale acordului cu România

FMI     Board-ul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) analizează, în 26 martie, primele două evaluări ale acordului stand-by cu România, potrivit calendarului publicat pe pagina de Internet a instituţiei financiare internaţionale.

Evaluările au fost realizate la Bucureşti în luna ianuarie a acestui an de către misiunea FMI condusă de Andrea Schaechter.

Potrivit acesteia, singura ţintă ratată de autorităţile de la Bucureşti este cea referitoare la reducerea arieratelor acumulate de companiile de stat pentru ultimul trimestru al anului trecut.

‘Reducerea arieratelor asumată pentru finalul lunii septembrie – finalul lunii decembrie, de un miliard (de euro – n. r.), nu a fost realizată. Sperăm ca Guvernul să revină şi să recupereze. Trebuie luate măsuri de restructurare în aceste companii. Avem ţinte trimestriale, iar ţinta pentru următoarea perioadă este mai puţin de un miliard’, a spus Schaechter în 4 februarie, la finalul misiunii de la Bucureşti.

Reprezentantul FMI a subliniat că această problemă trebuie tranşată până la următoarea întrunire a boardului Fondului Monetar Internaţional, care, de regulă, are loc la două luni de la finalul fiecărei vizite.

La capitolul bile albe, Andreea Schaechter a apreciat că autorităţile române au respectat calendarul de liberalizare a pieţei de energie şi gaze şi, mai mult, sunt în grafic în ceea ce priveşte planul de listări a companiilor la bursă.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează pentru anul 2014 o creştere economică de 2,2% pentru România, după un avans de 2,8% înregistrat anul trecut.

comments

comments




Leave a Reply

avatar