full screen background image

Tăiat cu o lamă de cuţit, de prietenul cu care a băut toată noaptea alcool sanitar

cutit Doi bărbaţi s-au luat la ceartă, după ce au băut împreună, toată noaptea, mai multe sticle de alcool sanitar. Scandalul s-a terminat rău pentru unul dintre bărbaţi, care a fost tăiat, cu o lamă de cuţit, de prietenul de pahar.

În cursul dimineţii de duminică, la ora 09.04, agenţii Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au fost sesizați, prin “S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că, în cătunul Vuliva, din comuna Frătăuții Noi, un localnic, de 51 de ani, a agresat un consătean, de 50 de ani.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbaţii locuiesc împreună şi, în noaptea de 22/23 martie, au consumat mai multe sticle de alcool sanitar.

Dimineață, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, între cei doi a izbucnit un scandal spontan, iar bărbatul de 51 de ani l-a tăiat cu o lamă de cuțit, fără mâner, în zona toracelui, pe celălalt.

Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, fiind internată pentru investigații.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală.

comments

comments




Leave a Reply

avatar