full screen background image

Primăria scoate, în sfârşit, la licitaţie, finanţările pentru sport

handbal sv 1     Pe 4 aprilie, ora 10.00, Primăria municipiului Suceava organizează licitaţia de proiecte pentru acordarea de finanţări nerambursabile din fonduri publice pentru culte, activităţi culturale, asistenţă socială, precum şi în scopul susţinerii financiare a ramurilor sportive din reşedinţa de judeţ.

Licitaţia survine unui şir de amânări, în Consiliul Local, a aprobării sumelor cu destinaţia amintită, întârzierea în disponibilizarea banilor fiind de aproximativ 3 luni.

“Cred că Primăria municipiului Suceava a făcut tot cea putut după aprobarea hotărârii de Consiliul Local, în aşa fel încât să putem demara cât mai rapid procedurile de licitaţie pentru acordarea fondurilor nerambursabile”, spune primarul Ion Lungu.

Edilul-şef atenţionează că data limită pentru depunerea proiectelor este 31 martie, ora 12.00, suma totală pusă la bătaie fiind de 2,742 de milioane de lei, dintre care 2,54 de milioane de lei pentru sport, iar diferenţa pentru cultură şi educaţie.

Printre criteriile de eligibilitate şi selecţie a câştigătorilor se numără cele referitoare la interesul local, capacitatea de organizare, experienţă similară, capacitatea resurselor umane etc.

Potrvit hotărîrii Consiliului LOCAL, handbalul masculin, prin C.S. „Universitatea” va avea la dispoziţie 1 milion de lei, iar rotbalul, respectiv echipa de Liga a doua Rapid CFR va beneficia tot de 1 milion de lei.

Restul sumei ar putea fi repartizată după cum urmează; rugby-150.000 de lei; volei-100.000 de lei, tenis de câmp-40.000 de lei; tir sportiv-35.000 de lei; hochei, box şi baschet-câte 30.000 de lei; atletism-25.000 de lei; lupte, canotaj şi fotbal Cupa bugetarilor-câte 15.000 de lei; înot, tenis de masă, şah şi dans sportiv-câte 10.000 de lei, în timp ce aruncarea cu săgeţi(darts) ar putea primi 5.000 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar