full screen background image

Ţigări în valoare de peste 17.000 de lei, confiscate în urma unor percheziţii imobiliare în Panaci

b3     Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei au efectuat, miercuri, 2 percheziții domiciliare, la imobile în care locuiesc doi tineri, de 29 de ani şi respectiv de 23 ani, ambii din comuna Panaci, suspecți în comiterea unor acte de contrabandă cu țigări și la garajul unei rude, folosit de cei doi.

Cu această ocazie, au fost găsite 1.428 de pachete cu țigări, cu timbru de Ucraina, în valoare de 17.136 de lei .

Ţigările au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Suspecţii au fost  reținuți  pentru 24 ore, urmând ca joi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă.

Cei doi au fost introduşi în arestul I.P.J. Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar