full screen background image

Băişanu: Trebuie să se pună pe masa CL un proiect clar, acceptat de toată lumea

pnl 2003 1     Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a solicitat, astăzi, o întâlnire pentru discutarea viitorului termoficării sucevene, la care să participe primarul Sucevei, consilierii locali şi parlamentarii.

Băişanu: “Problema e arzătoare şi nu mai poate suferi amânare. Lucrurile sunt foarte clare, toată vina privitor la situaţia în care se află populaţia îi aparţine primarului. Tot ce se face azi, pompieristic, trebuia făcut în timp şi calculat. PNL cere de urgenţă întâlnirea tuturor factorilor interesaţi, de la primar şi consilieri locali, până la parlamentari, pentru a se discuta problema. Trebuie să se pună pe masa CL un proiect clar, acceptat de toată lumea. Să intre într-o încăpere, de azi, la ora 12, să bea apă şi să mănânce şi să lucreaze până se rezolvă problema. Nu ne putem permite să ne batem joc de suceveni.”

Băişanu promite că PNL va fi de acord cu orice soluţie care vine în interesul cetăţenilor şi  asigură societăţile care au investit la Suceava, pe termie, de respect şi sprijin, dar îi avertizează că ar putea ajunge în situaţia TERMICA.

Astăzi, de la ora 12, la Primăria suceveană, vor avea loc consultări între primarul Ion Lungu şi consilierii locali, pe tema viitorului sistemului centralizat de termoficare.

Aleşii locali trebuie să hotărască modalitatea de asigurare a distribuţiei energiei termice după renunţarea la Termica.

Până acum, conducerile partidelor au avut puncte de vedere diferite – PSD doreşte înfiinţarea unei noi societăţi comerciale pe care să o administreze Primăria, PNL cere clarificări de patrimoniu şi chiar un referendum pentru continuarea activităţii, iar PDL se pronunţă pentru scoaterea la licitaţie a serviciului.

Lungu a precizat că aşteaptă, din partea consilierilor locali, “soluţii practice” pentru rezolvarea problemei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar