full screen background image

Şeful Consiliului Judeţean Constanţa, ridicat cu mascaţii

Nicusor Constantinescu     Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat, miercuri, de procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa şi la sediile altor două instituții publice, între care şi CJ, într-un dosar privind fapte de corupţie.

Constantinescu a fost urcat de anchetatori într-o mașină a Jandarmeriei, declarând că nu știe de ce este ridicat și dus la audieri. “Nu ştiu de ce mă iau”, a spus şeful CJ Constanţa.

De asemenea, anchetatorii au ridicat de la locuinţa lui Nicuşor Constantinescu mai multe cutii cu documente.

Potrivit unor surse judiciare, cea de-a doua instituţie publică vizată de percheziţii este Direcţia Regională Drumuri şi Poduri.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011-2013, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local.

comments

comments




Leave a Reply

avatar