full screen background image

În ultimii patru ani, la Suceava au fost emise peste 120.000 de paşapoarte

pasaport     Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava sărbătoreşte azi, 19 martie, Ziua Paşaportului Românesc, zi în care se împlinesc 102 ani de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758/19.03.1912, a fost promulgată Legea asupra paşapoartelor, prima lege modernă în domeniu.

Documentul general de călătorie românesc, denumit paşaport, este menţionat pentru prima dată în anul 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Ţara Românească şi Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic.

De-a lungul timpului au fost introduse paşapoartele diplomatice (în anul 1920), paşapoartele colective şi paşapoartele de serviciu (în anul 1941).

În anul 1948, activitatea de eliberare a paşapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne.

Regimul sever al călătoriilor în străinătate a fost menţinut până în decembrie 1989.

Prin Decretul-Lege nr. 10 ianuarie 1990 s-au liberalizat călătoriile cetăţenilor români în străinătate şi s-au desfiinţat vizele.

Începând cu 01.01.2005, conform Ordonanţei nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, la nivel naţional, activitatea de paşapoarte a trecut în subordinea instituţiei prefectului.

Cetăţenii români au câştigat o mai mare libertate de circulaţie de la data de 01.01.2007, de când cartea de identitate valabilă poate constitui document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.

Conform Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului Europei, din data de 31.12.2008, România, ca stat membru UE, a început să emită paşapoarte electronice.

Din 14.05.2010 a fost introdusă în circulaţie generaţia a II-a a paşaportului simplu electronic românesc, document care se prezintă sub acelaşi format, însă cu elemente de siguranţă superioare generaţiei I.

Valabilitatea paşaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minori cu vârsta sub 12 ani – 3 ani. Termenul de eliberare este de 14 zile calendaristice, taxele fiind 302 lei, pentru documentele cu valabilitate de 5 ani, şi 276 de lei, pentru cele cu valabilitate de 3 ani.

Paşapoartele electronice sunt tipărite de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice Bucureşti.

Din luna februarie 2010, se pot depune documente şi obţine paşapoarte electronice/temporare şi la misiunile diplomatice ale României în străinătate, 11.245 cetăţeni din judeţul Suceava apelând la această soluţie.

Persoanele care trebuie să călătorească urgent în străinătate şi nu pot aştepta termenul de eliberare a unui paşaport simplu electronic, pot depune concomitent/separat cerere pentru eliberarea unui paşaport simplu temporar.

Valabilitatea acestui document este de 12 luni, termenul de eliberare fiind între 2 ore şi 3 zile lucrătoare, taxele însumând 232 de lei.

De la data de 23.11.2009, când sistemul de emitere a noilor tipuri de paşapoarte a fost introdus la Suceava, s-au primit şi soluţionat 57.647 cereri pentru paşapoarte electronice (48% din totalul acestora) şi 62.679 cereri pentru paşapoarte temporare.

“Vreau să-i felicit, de Ziua Paşaportului Românesc, pe toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava, atât poliţişti, cât şi personal contractual. De asemenea, le urez multă sănătate şi să fie în continuare dedicaţi acestei meserii.”,  a declarat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar