full screen background image

Incendiu de vegetaţie uscată, la Falcău

incendiu_vegetatie_bun     Marţi, 11 martie, la ora 11:40, militarii Gărzii de intervenţie Vicovu de Sus şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Brodina au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, pe un teren care aparţine lui Vasile U., din satul Falcău, comuna Brodina.

Echipajele de intervenţie au fost nevoite să parcurgă pe jos mai bine de un kilometru şi jumătate până la locul focarelor, care ameninţau să se propage la pădurea aflată în imediata apropiere.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui foc în spaţii deschise, cu scopul igienizării terenului.

La ora 13:10, pompierii au lichidat incendiul, care a mistuit vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare, şi au salvat astfel fondul forestier.

Deoarece a întreprins această activitate fără obţinerea permisului de lucru cu foc deschis şi a pus în pericol pădurea din vecinătatea terenului afectat de flăcări, proprietarul a fost sancţionat, de către personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava, cu amendă contravenţională, în cuantum de 2.500 de lei.

De la începutul anului în curs şi până în prezent, pompierii militari suceveni au intervenit deja la cinci incendii izbucnite în urma curăţeniei de primăvară prin foc deschis, care au afectat vegetaţia uscată de pe o suprafaţă totală de aproximativ 15 hectare.

Statisticile referitoare la incendii din ultimii ani arată că, în judeţul Suceava, se produce un număr ridicat de incendii la gospodăriile populaţiei, având drept cauză focul deschis efectuat pentru curăţenia de primăvară sau toamnă prin distrugerea resturilor menajere sau furajere din grădini şi curţi.

În aceleaşi perioade, se înregistrează cel mai mare număr de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor agricole de vegetaţia uscată.

Cazuistica incendiilor arată că, de cele mai multe ori, cetăţenii au efectuat arderea miriştilor, resturilor menajere ori a vegetaţiei uscate pe timp de vânt ori amplasând grămezile ce urmau a fi distruse, prin ardere, în apropierea şurilor, adăposturilor de animale, furajelor sau pădurilor, ceea ce a condus la propagarea rapidă a focului la gospodării şi anexele acestora, precum şi la fondul forestier, arderile producând pagube mari şi, din nefericire, chiar şi pierderi de vieţi omeneşti.

Pentru evitarea producerii acestor incidente în perioada imediat următoare, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri specifice de prevenire a incendiilor:

– să nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;

– să nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 10 metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să o efectuaţi în locuri special amenajate (gropi ş.a.);

– să vă interesaţi la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să o efectuaţi numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul primăriei;

– să asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi să stingeţi jarul după încetarea acesteia;

– educaţi şi supravegheaţi copii în vederea interzicerii jocului cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii.

Pompierii subliniază că un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.

Toate incendiile, indiferent de natura lor, trebuie anunţate la numărul de telefon 112, număr unic pentru situaţii de urgenţă, apelul fiind gratuit în toate reţelele de telefonie fixă şi mobilă.

Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.500 de lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

De asemenea, pe fondul creşterii alarmante a numărului de incendii la fondul forestier la nivel naţional, Guvernul României a adoptat, pe data de 23 aprilie 2013, Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Odonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 267 din 13.05.2013 şi reglementează contravenţiile, sancţiunile şi modul de aplicare al acestora, după cum urmează:

– Art. 14, alin. 1, lit. f): constituie contravenţie arderea pajiştilor permanente;

– Art. 14, alin. 2, lit. a): contravenţia prevăzută la art. 1, lit. f) se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoana fizică, respectiv cu amendă de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoana juridică;

– Art. 15, alin. 2: Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 14, alin. 1, lit. f) se face şi de către personalul din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi de către ofiţeri şi subofiţeri din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste.

comments

comments




Leave a Reply

avatar