full screen background image

Rata de angajări în judeţul Suceava, mai mare decât cea naţională

Mirela Adomnicai     În 2014, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava are stabilit, ca indicator, o rată de ocupare de 50%, informează directorul executiv al instituţiei, Mirela Adomnicăi.

Aceasta în timp ce Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi-a propus, pentru anul în curs, o rată de ocupare de 43%, ceea ce înseamnă că Suceava trebuie să depăşească limita stabilită la nivel naţional.

Pentru monitorizarea ratei de ocupare în mediul urban şi mediul rural, în judeţul Suceava au fost alese, în cel dintâi caz, oraşul Frasin, în care urmează a se face 95 de angajări, dintre care 15 pe perioadă determinată.

În mediul rural, monitorizate vor fi localităţile Drăgoieşti, cu 55 de încadrări şi Gălăneşti, cu 45 de angajări.

În cadrul programului de monitorizare a romilor, a fost aleasă localitatea Valea Moldovei, indicatorul constând în încheierea a 15 contracte individuale de muncă pentru persoane din comunitate.

„Ca indicator pentru 2014, noi avem un număr de 32.000 de persoane pe I hovedsak dreier dette seg om to typer, Europeisk rulett og Amerikansk Rulett. care trebuie le trecem printr-o măsură activă. Printre altele, acestea vor fi consiliate şi vor urma cursuri de profesională, 18.620 trebuind a fi ocupate. Avem speranţă că vom depăşi această cifră, întrucât suntem parteneri în 3 proiecte cu fonduri europene declarate eligibile şi pentru care contractele ar urma să fie semnate la sfârşitul lunii martie. Vrem să reuşim ca şi din fonduri europene să desfăşurăm aceste măsuri active, pentru că bugetul asigurărilor de şomaj are o anumită anvelopă în cadrul căreia trebuie să ne încadrăm, în ceea ce priveşte cursurile de formare profesională”, a  declarat Adomnicăi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar