full screen background image

Băsescu a semnat numirea lui Oprea la Interne

gabriel oprea     Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Gabriel Oprea în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, ceremonia depunerii jurământului urmând să aibă loc miercuri, la ora 14.00.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul prin care se ia act de demisia lui Gabriel Oprea, viceprim-ministru, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului, ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea şi se desemnează acesta ca viceprim-ministru interimar şi prin care încetează efectele decretului pentru desemnarea sa ca ministru interimar la Interne.

Ceremonia depunerii jurământului de către Gabriel Oprea ca ministru al Afacerilor Interne va avea loc miercuri, la ora 14.00, la Palatul Cotroceni.

Gabriel Oprea a demisionat din postul de vicepremier, condiţie convenită, marţi seara, de premierul Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să preia, miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, având în vedere noua structură a Guvernului, au declarat anterior surse politice.

Oprea ocupa mandatul de ministru interimar de Interne, care expira pe 8 martie.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Gabriel Oprea va prelua miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, el precizând că va trimite dimineaţă propunerea către preşedintele Traian Băsescu, pentru emiterea decretului de numire.

comments

comments




Leave a Reply

avatar