full screen background image

Finanţele sucevene, peste 100 de lei milioane de lei din executări silite

DGFP 2     În scopul recuperării creanţelor bugetare datorate bugetului general consolidat al statului, în urma aplicării măsurilor de executare silită, în judeţul Suceava s-a încasat suma de 105 milioane de lei, se arată în raportul privind activitatea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, în care se accentuează că obiectivul prioritar al administraţiei fiscale este creşterea conformării voluntare a contribuabililor.

Conform acestei surse, în 2013, activitatea de inspecţie fiscală a instituţiei amintite s-a concretizat prin 1.411 acţiuni de control la persoane juridice, sumele suplimentare nete atrase la bugetul statului fiind de 134,3 milioane de lei.

Alte 1.213 controale au avut drept ţintă persoanele fizice, totalul net intrat la vistieria statului fiind în valoare de 70,6 milioane de lei.

În ceea ce priveşte activitatea de trezorerie, raportul AJFP evidenţiază că, în anul 2013, comparativ cu 2012, s-a înregistrat o creştere cu 10,7% a numărului contribuabililor persoane juridice şi cu 10,6% a contribuabililor persoane fizice.
Astfel, în anul la care facem referire, totalul veniturilor încasate a fost de circa 6.129 milioane de lei, în timp ce volumul plăţilor efectuate din conturi de cheltuieli bugetare sau de disponibilităţi s-a ridicat la 4.783 milioane de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar