full screen background image

Hoţ prins în flagrant şi reţinut de pliţişti

arestat     În cursul nopţii de 2 martie, la ora 04:05, o patrulă din cadrul Biroului ordine publică –  Poliţia Municipiului Suceava a observat, în parcarea din spatele unui bloc de pe Bld. George Enescu, un grup de persoane ce aveau un comportament suspect, fiind predispuse la comiterea de infracţiuni, întrucât verificau cu lanternele autoturismele din parcarea respectivă.

S-a procedat la interceptarea persoanelor respective, reuşindu-se reţinerea unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Hânţeşti, ce se afla la faţa locului cu un autoturism.

Cu ocazia efectuării controlului autoturismului, în portbagaj a fost identificată o geantă de voiaj de culoare neagră, în care se aflau mai multe sticle de băuturi alcoolice, o trusă de scule auto şi un compresor auto.

Ulterior, s-a procedat la efectuarea de verificări în zona depistării persoanei respective, ocazie cu care s-a stabilit că, la o sală de jocuri situată la parterul unui bloc de pe Bld. George Enescu, geamul din spate prezintă urme de forţare, având grilajele de fier tăiate.

În urma activităţilor operative desfăşurate de poliţişti, a fost identificat autorul faptei, în persoana unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Hânţeşti.

Din verificări, a reieşit faptul că acesta, cu ajutorul unui dispozitiv special, a tăiat grilajul geamului şi a intrat în unitate.

De aici a sustras bunurile susmenţionate, pe care le-a pus într-o geantă de voiaj şi le-a înmânat bărbatului de 24 de ani.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Împotriva suspectului a fost emisă ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă.

Cel în cauză a fost încarcerat, în arestul I.P.J.Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar