full screen background image

Tineri bătuţi de doi fraţi, pe o stradă din Gura Humorului

bataie     Aseară, la ora 20:51, Ionuţ C., din oraşul Gura Humorului, a sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, faptul că pe strada Cetăţii, din localitate, are loc un scandal.

La faţa locului au fost identificaţi Ionuţ C., de 26 de ani, şi Constantin V., de 25 de ani, ambii localnici, care au declarat că au fost loviţi de doi fraţi din oraş, Florin C. şi Adrian C.

Din cercetări, a rezultat că, în seara zilei de ieri, în jurul orei 20:45-21:00, Ionuţ C. şi Constantin V. se deplasau pe strada Cetăţii, din oraşul Gura Humorului.

La un moment dat, au observat doi tineri, pe care i-au recunoscut ca fiind fraţii Adrian C., de 25 de ani, şi Florin C., de 23 de ani, ambii din localitate, care se loveau reciproc.

În acel moment, Florin C. l-a lovit pe Ionuţ C., cu pumnul, şi i-a reproşat faptul că se uită la ei.

Tot atunci, Adrian C. l-a lovit pe Constantin V., cu palma după ceafă.

Ulterior, victimele au reuşit să fugă din acel loc, iar agresorii au plecat, cu un autoturism  condus de Florin C.

În urma măsurilor întreprinse de poliţişti, în intersecţia Bulevardului Bucovina cu strada Cetăţii, a fost identificat autoturismul, aflat în staţionare.

Lângă acesta se afla Florin C., care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cauza a fost discutată cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, stabilindu-se ca, în cauză, să se întocmească două dosare penale: unul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi unul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând a fi soluţionate procedural, cu autorii în stare de libertate.

comments

comments




Leave a Reply

avatar