full screen background image

Activitatea Carpatair se desfăşoară normal

Carpatair     Carpatair îşi desfăşoară activitatea de zbor în mod normal, iar vânzarea biletelor de avion se face atât prin utilizarea canalelor proprii de vânzare, cât şi prin intermediul agenţiilor acreditate IATA, a anunţat administratorul judiciar al companiei, RTZ & Partners, ca reacţie la un comunicat ANAT.

“Comunicatul ANAT conţine informaţii eronate şi este menit să dezinformeze opinia publică, aducând grave prejudicii materiale şi de imagine societăţii Carpatair. Manifestarea iresponsabilă a ANAT şi comunicarea prin care somează agenţiile să oprească vânzarea biletelor de avion pe zborurile Carpatair reprezintă o acţiune în vădită contradicţie cu prevederile legale menite să aducă prejudicii insurmontabile companiei Carpatair”, se arată într-un comunicat al RTZ & Partners.

Administratorul judiciar a anunţat că, în aceste condiţii, va face toate demersurile legale pentru repararea prejudiciilor.

“Carpatair îşi desfăşoară activitatea de zbor în mod normal, iar vânzarea biletelor de avion se face atât prin utilizarea canalelor proprii de vânzare (online pe site-ul companiei sau prin call center Carpatair) cât şi prin intermediul agenţiilor acreditate IATA, utilizând pentru emitere documentele partenerilor de interline ai Carpatair. Persoanele care achiziţionează bilete de călătorie pe liniile Carpatair se află, de asemenea, sub protecţia legii insolvenţei, beneficiind de un statut legal preferenţial faţă de creditorii de dinaintea deschiderii procedurii”, se arată în comunicat.

Administratorul judiciar a precizat că relaţia dintre agenţiile membre IATA-BSP şi companiile aeriene participante la sistemul de vânzare/decontare BSP sunt reglementate de o serie de rezoluţii emise de IATA şi nu implică nicio altă organizaţie patronală din România sau altă ţară.

“Ca urmare, orice instrucţiuni emise de o terţă persoană în afara celor îndreptăţite legal nu este aplicabilă şi nu este opozabilă Carpatair. Agenţiile IATA au fost notificate direct de către IATA în data de 11 februarie 2014 cu privire la decizia unilaterală IATA de suspendare temporară a companiei Carpatair din BSP România, ceea ce ar putea avea ca efect faptul că agenţiile acreditate IATA nu ar putea emite documente Carpatair referitoare la zborurile companiei, dar în nici un caz nu reprezintă vreo interdicţie de a vinde bilete pe zborurile Carpatair utilizând documentele unui partener al acesteia”, potrivit comunicatului.

În paralel, potrivit sursei citate, Carpatair a emis, tot la 11 februarie, o notificare către toţi agenţii acreditaţi IATA – BSP România cu instrucţiuni precise, conform reglementărilor ce guvernează colaborarea dintre aceste agenţii şi compania aeriană, prin care au fost aduse la cunoştinţa agenţiilor procedurile care trebuie urmate, atât în ceea ce priveşte emiterea în viitor a biletelor de avion pe zborurile companiei Carpatair utilizând documentele partenerilor de interline precum şi procedurile de urmat în cazul solicitărilor de rambursare.

“În sensul celor menţionate, subliniem că, în continuare, Carpatair se poate manifesta fără restricţii pe piata de profil, rămânând acelaşi partener de încredere. Reacţiile neavenite şi prejudiciabile vor fi sancţionate drastic, atât prin prisma legislaţiei insolvenţei, cât şi în lumina prevederilor legale privind practicile anticoncurenţiale”, au mai spus reprezentanţii administratorului judiciar.

Carpatair a anunţat miercuri că suspendarea temporară a participării companiei în sistemele IATA – BSP reprezintă o măsură disproporţionată, asupra căreia administratorul judiciar a dispus deja măsurile necesare în vederea obligării IATA la menţinerea participării Carpatair în toate sistemele.

“Suspendarea înseamnă doar faptul că agenţiile acreditate de IATA la vânzarea de bilete pe zboruri Carpatair nu pot folosi stocul de bilete Carpatair, în schimb, emiterea biletelor se poate face folosind stocul companiilor aeriene partenere Carpatair cum ar fi Hahnnair, Alitalia etc.”, au răspuns oficialii operatorului aerian la solicitarea MEDIAFAX.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) le-a transmis miercuri, printr-un e-mail, agenţiilor de turism solicitarea IATA de a suspenda “imediat” emiterea de bilete de avion în sistem BSP în numele Carpatair, întrucât compania aeriană este în insolvenţă şi agenţiile riscă blocarea banilor.

“IATA a suspendat Carpatair, cu efect imediat, întrucât compania aeriană se află sub protecţia legii falimentului, în vederea reorganizării. Agenţii de turism BSP (Billing and Settlement Plan – n.r.) trebuie să suspende imediat toate emiterile de bilete în numele Carpatair, inclusiv utilizarea tuturor sistemelor pentru procesarea returnărilor sau a altor tranzacţii cu carduri de debit/credit în numele Carpatair”, se arată în mesajul ANAT.

De asemenea, agenţiilor li se solicită să regleze toate debitele restante şi vânzările în curs de procesare direct cu SC Carpatair SA şi să se abţină de la deducerea sau efectuarea oricărei rambursări din sumele ce corespund debitelor restante, vânzărilor în curs de procesare sau altor tranzacţii viitoare ale Carpatair.

Orice viitoare tranzacţii între agenţiile de turism şi compania aeriană se vor realiza şi deconta bilateral.

International Air Transport Association (IATA) este o organizaţie comercială internaţională a companiilor aeriene. Prin sistemul Billing and Settlement Plan, IATA facilitează vânzarea biletelor prin agenţii de turism acreditate, astfel că decontările companiilor aeriene se realizează cumulat.

“Pentru o mai mare siguranţă, remiterea tuturor facturilor scadente trebuie să fie făcută fără a se reţine rambursările deja cauzate de compania aeriană. În urma discuţiei cu reprezentanţii IATA locali, vă atragem atenţia că agenţii care au făcut deja remiterea către Clearing Bank înainte de data stabilită trebuie să regleze sumele remise şi să returneze sumele reţinute în termen de 24 de ore, în caz contrar riscând iregularităţi sau intrarea în default. Agenţii care fac plata prin Direct Debit trebuie să ajusteze valoarea de decontare utilizând plată manuală. Sumele excedentare remise de agenţi înainte de data stabilită pentru compania aeriană suspendată, vor fi reţinute până la finalizarea unei analize a legislaţiei aplicabile. Este posibil ca legea să solicite ca aceste fonduri să fie virate în contul companiei aeriene, şi nu returnate agenţilor. IATA va urmări situaţia agenţiilor membre ANAT şi va transmite notificări către acestea în vederea reglării debitelor, în cursul zilei de azi”, se mai arată în mesajul ANAT.

Compania aeriană Carpatair a solicitat şi obţinut la sfârşitul lunii intrarea în insolvenţă cu intenţia de a urma un proces de reorganizare judiciară, motivând decizia prin daunele de 30 de milioane de euro provocate de litigiile cu Aeroportul Timişoara, având ca obiect activităţi anticoncurenţiale.

“Cauzele unei astfel de decizii sunt legate în principal de existenţa unor litigii împotriva Aeroportului Timişoara având ca obiect activităţi anticoncurenţiale investigate în prezent de Comisia Europeană, dar şi de instanţele şi autorităţile naţionale, daunele estimate depăşind 30 de milioane de euro”, potrivit reprezentanţilor Carpatair.

În cursul procesului de reorganizare, compania a anunţat că va continua o activitate comercială normală, iar conducerea va fi asigurată de actuala echipă de management condusă de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.

Pentru perioada rămasă din sezonul de iarnă, până la sfârşitul lunii martie 2014, programul de operare a fost redus, menţinându-se zborurile profitabile.

Principalii acţionari ai companiei Carpatair, înfiinţată în anul 1999, sunt un grup de oameni de afaceri elveţieni.

comments

comments




Leave a Reply

avatar