După experienţa maghiară, mai mulţi parlamentari români au propus o lege prin care titularii de credite bancare să poată schimba moneda împrumutului, dacă doresc asta, fără să fie taxaţi în plus de bancă.
131 de deputaţi şi senatori şi-au pus semnătura pe un proiect de lege care propune modificarea OUG 50/2010. Debitorii cu credite în valută vor avea posibilitatea să îşi convertească creditele din valută în lei, fără costuri suplimentare.
Coaliţia de guvernare propune un proiect prin care băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN) să fie obligate la convertirea creditelor din valută în lei fără costuri suplimentare pentru consumatori.
Potrivit notei de fundamentare, “proiectul urmăreşte protejarea consumatorilor care au credite într-o monedă străină de majorarea ratelor bancare, cauzată de fluctuaţiile ratelor de schimb valutar”. Românii care au luat credite în valută înainte de anii de criză au făcut-o la un curs de schimb mai bun decât cel din prezent, astfel că cei care câştigă în lei plătesc azi rate mai mari la bancă.
Proiectul vine să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 50 din 2010, şi este iniţiat de deputatul PSD de Vaslui Ana Birchall şi susţinut de alţi 130 de parlamentari, dintre care 123 de la USL.
Draftul de lege are două articole prin care amendează OUG 50/2010. În contractele de credit ar trebui introdusă o prevedere prin care să i se asigure consumatorului dreptul de „a putea converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate”.
Moneda în care va fi convertit creditul trebuie să fie moneda în care consumatorul îşi câştigă veniturile – în majoritatea cazurilor, leul.
Conversia se face la „rata de schimb a pieţei, aplicabilă în ziua realizării conversiei, dacă în contractul de credit nu specifică altfel”.
O prevedere din lege arată că banca sau IFN trebuie să notifice debitorul dacă ratele lunare ale acestuia ajung să fie cu 20% mai mari faţă de momentul acordării creditului, exprimate în moneda naţională.
„Instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară se asigură că în cazul în care un consumator deţine un împrumut într-o monedă străină, acesta este avertizat, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil în cazurile în care valoarea cuantumului total plătibil de către consumator care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica daca s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda naţională”, se arată în proiect.
Articolul II al proiectului de lege spune că prevederile de mai sus să se aplice şi contractelor de credit în derulare. Mai mult, dacă debitorul va depune o cere, creditorul trebuie să modifice contractul de credit iniţial printr-un act adiţional, fără ca operaţiunea să presupună „costuri sau garanţii suplimentare din partea consumatorului”.
Propunerea legislativă nu este deloc explicită în această privinţă. Textul nu explică mai departe ce înseamnă aceste costuri şi garanţii suplimentare.
Principalul motiv pentru care românii şi alţi locuitori ai spaţiului est-european au luat credite în valută este acela că dobânzile erau mai mici decât la finanţările în monedă naţională. Dacă această conversie s-ar face fără costuri suplimentare pentru consumator, atunci acesta, teoretic, nu ar trebui să plătească o dobândă mai mare la împrumutul convertit. Însă, textul de lege nu dezvoltă această situaţie.
De asemenea, din draft reiese că băncile nu ar trebui să ceară garanţii suplimentare pentru creditele acordate. Dacă la momentul conversiei valorea creditului depăşeşte valoarea garanţiei, atunci prevederea ar putea să fie benefică pentru consumator, dar defavorabilă pentru bancă. Asta din moment ce valorea garanţiei, aşa cum este în cazul multor credite bancare, ar tebui să fie mai mică la momentul conversiei creditului decât la momentul acordării, din pricina scăderii valorii proprietăţilor imobiliare faţă de anii de boom.
Propunerea parlamentarilor USL de a modfica OUG 50/2010 vine în contradicţiile cu acţiunile de până acum. Ordonanţa, în varianta originală, reprezintă o aplicare a Directivei 48/2008, care presupunea creşterea transparenţei în contractele de credit încheiate între instituţiile de credit şi consumatori.
Sensul iniţial al OUG 50 a fost schimbat de către legiuitor, în timpul guvernării PDL, când prin legea de aprobare s-a hotărât ca aceasta să se aplice doar creditelor noi. Parlamentarii PSD şi PNL s-au opus, la acel moment, limitării întinderii legii.
Totuşi, în cazul a milioane de consumatori cu credite în derulare, dobânzile au fost recacluate în moduri în care este foarte probabil să îi dezavantajeze pe termen lung, iar comisioanele declarate ilegale au fost redenumite.
Guvernul de atunci acuza faptul că modificarea OUG 50 este necesară pentru ca aceasta să nu încalce jurisprudenţa europeană, la semnalele băncilor, ale BNR şi FMI.
Însă, după aprobarea legii de adoptare, o decizie a Curţii de Jutiţie a Uniunii Europene (CJUE) a arătat că extinderea legislaţiei la creditele în derulare este în concordanţă cu legislaţia europeană, obligatorie pentru ţările membre ale Uniunii Europene.
Majoritatea actuală a ignorat decizia CJUE până în acest moment, şi şi-a asumat în mai multe scrisori de intenţie cu FMI că nu va modifica prevederile OUG 50. Aceasta este prima propunere legislativă care vine să încalce acestă intenţie, de la preluarea puterii de către USL.
Deşi efectele acestei modificări legislative sunt greu de cuantificat în acest moment, prevederea s-ar putea să aibă un impact substanţial asupra băncilor.
Pentru ca propunerea parlamentarilor USL să devină lege, acesta trebuie aprobată de Camera Deputaţilor şi de Sent. Până în acest moment nu a ajuns, încă, într-o comisie parlamentară, în care să fie dezbătută.
Totodată, guvernul USL a mai propus şi ca debitorii cu venituri sub medie să plătească rate timp de doi ani, urmând să primească un credit fiscal din impozitul pe venit pentru a acoperi costurile restructurării. Măsura, însă, nu este viabilă ca randament pentru împrumuturile pe termen lung şi nu rezolvă problema riscului valutar. Acesta a fost prezentată chiar de către guvern ca fiind favorabilă consumului şi nu reducerii datoriei, deşi ar putea prezenta beneficii pentru unii dintre debitorii cu credite de consum.
Leave a Reply