full screen background image

Chiţoiu şi Gerea şi-au înregistrat oficial demisiile

daniel-chitoiu     Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Anterior, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că BPN al partidului a stabilit ca, miercuri, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună “în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.

“Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit, în şedinţa de marţi seară, ca domnii Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună miercuri, în mod formal, demisiile din Guvern. Se respectă astfel deciziile anterioare adoptate de către Delegaţia Permanentă a PNL şi reconfirmate marţi seară în BPN, prin care ne menţinem propunerile pentru posturile de miniştri: Klaus Iohannis, ca ministru de Interne şi vicepremier, Eugen Nicolăescu ca ministru de Finanţe, Teodor Atanasiu ca ministru al Economiei şi Cristian Buşoi ca ministru al Sănătăţii”, se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, remisă miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea încă sunt miniştri, el arătând că demisiile acestora au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern şi că situaţia lor juridică e clară.

“Demisiile reprezintă o voinţă personală care se va concretiza din punct de vedere legal atunci când voi înainta – eu nu pot să înaintez o propunere de revocare a unui ministru fără să spun cine ocupă funcţia respectivă – nu există să las aşa, în aer, ministere”, a spus Ponta.

Ministrul demisionar al Economiei, Andrei Gerea, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al PNL, că demisia sa din funcţie va fi înregistrată cel mai probabil miercuri, precizând că rămânerea sa în funcţie a fost decisă de comun acord cu premierul Victor Ponta.

Gerea a fost întrebat dacă şi-a înregistrat demisia din funcţia de ministru. “O să fie înregistrată probabil în zilele următoare, mâine dacă nu mă înşel (…) La minister sunt lucruri în continuare care trebuiau rezolvate, aveam o responsabilitate, şi de comun acord (cu Victor Ponta, n.r.) am mai rămas în funcţie până se finalizau toate lucrurile care erau în curs şi erau şi importante”, a susţinut Gerea.

El a precizat că în acest răstimp, de la depunerea demisiei, a mai semnat acte în calitate de ministru pentru că demisia sa nu a fost înregistrată.

comments

comments




Leave a Reply

avatar