Preşedintele Traian Băsescu lansează noi acuzaţii la adresa Bancii Nationale. Mai precis, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta I, ar fi fost la originea unor intervenții BNR pe piaţa valutară, la solicitarea premierului Victor Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu insistă să acuze Banca Naţională că s-a aflat în spatele „electoratei”, măsura prin care Guvernul vrea să taie la jumătate ratele românilor cu venituri mici.
Șeful statului a mai spus, la un post de televiziune, că nu şi-ar dori să se repete situaţia în care premierul să-i dea telefon prim-viceguvernatorului Florin Georgescu pentru a-i spune să vândă lei sau euro în piaţă. Preşedintele susţine că prim-viceguvernatorul, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta I, a fost unul din artizanii „electoratei” şi a precizat că nu doreşte ca Banca Naţională să ajungă în situaţia de a executa dispoziţiile Guvernului.
„Sigur, artizanul a fost Florin Georgescu, dar reacția mea nu a fost atât la acest tip de măsură, pe care o resping. Reacția mea a fost să observ această goană a lui Ponta de a subordona tot. Nu vreau ca BNR să ajungă la cheremul guvernului, a fost criza grea în România în 2010 și nimeni nu și-a permis să spună niciodată BNR ce are de făcut”, a explicat Traian Băsescu.
Declaraţia şefului statului vine după ce, la mijlocul săptămânii trecute, Banca Naţională a anunţat că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei a fost concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Banca Naţională susţine că doar a fost consultată în legătură cu acest proiect.
Traian Băsescu a insistat că se teme ca BNR să nu fie subordonată Guvernului.
„Aceasta este teama mea. Se poate întâmpla o dată, dar nu aș vrea să se întâmple și a doua oară, și a treia oară: să dea telefon premierul de la Palatul Victoria prim-viceguvernatorului, să spună astăzi bagați niște lei pe piață, că am nevoie de inflație că-mi fac bilanțul, și mâine scoateți-i. Astăzi băgați niște euro pe piață, că vreau să fie criză de lichiditate în lei. Deci nu vreau să ajungem la acest lucru”, a subliniat președintele la B1 TV.
Leave a Reply