full screen background image

Producătorii farmaceutici vor renunţa la unele medicamente

Sante-consommation-medicaments-3 i me  ge     Producătorii farmaceutici din România spun că vor fi nevoiţi să oprească investiţiile pentru acest an şi să renunţe la produsele care se dovedesc nerentabile.

Acest fapt ar fi o consecinţă a creşterii cu 30% a taxei clawback calculată pentru trimestrul patru al anului trecut, faţă de trimestrul anterior.

“Subfinanţarea din sistemul de sănătate a ajuns la un nivel nesustenabil, producătorii de medicamente nu mai pot susţine din singuri, prin plata taxei clawback, deficitul de finanţare. Nivelul taxei clawback în trimestrul patru a ajuns la un nivel de 20% din vânzările producătorilor de medicamente, asta înseamnă că plătim, pe lângă cota unică de 16%, încă de 20% din cifra de afaceri. Discutăm despre o supraimpozitare, undeva la 40%. Vom fi nevoiţi să oprim toate investiţiile în anul 2014 până ce se va găsi o soluţie pentru această taxă clawback”, a declarat joi preşedintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian.

El a arătat că în ultimul trimestru al anului trecut taxa clawback a crescut cu 30% faţă de trimestrul anterior, sumă pe care producătorii nu şi-au bugetat-o.

În acest caz, fabriciile îşi vor opri investiţiile, iar unele chiar şi-ar putea închide porţile.

Potrivit acestuia, în ultimii 3-4 ani au dispărut de pe piaţă circa 1.000 de tipuri de medicamente din toate arile terapeutice, atât din cauza clawback, dar şi a meodologiei de calcul.

“Toate medicamentele sunt vulnerabilizate, dar în prima etapă vor dispărea cele ieftine, cu preţul sub 25-30 lei”, a precizat Damian.

Şeful APMGR mai spune că, în prezent, sunt 120 de procese pe rol ale companiilor farmaceutice privind taxa clawback, câştigate în primă instanţă, iar dacă acestea vor fi câştigate definitiv, CNAS va trebui să returneze diferenţele, iar efortul bugetar va fi uriaş.

comments

comments




Leave a Reply

avatar