full screen background image

PNL se pregăteşte pentru o remaniere consistentă

pnl     Liberalii se pregătesc vineri pentru o “remaniere consistentă”, au declarat surse liberale pentru AGERPRES.

Vineri, PNL va decide atât în Biroul Politic, cât şi în Delegaţia Permanentă remanierea mai multor miniştri liberali.

În primul rând, PNL trebuie să desemneze un ministru de Interne, după demisia liberalului Radu Stroe, în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Numele posibililor înlocuitori ai lui Stroe vehiculate imediat după demisia acestuia nu mai sunt de actualitate. George Scutaru sau Teodor Atanasiu nu vor fi miniştri de Interne, susţin sursele din PNL.

În cărţi pentru portofoliul Internelor se află Mircea Roşca, dar mai ales Sorin Frunzăverde şi Klaus Iohannis.

O plecare aproape sigură din Guvern este cea a vicepremierului Daniel Chiţoiu. Acesta are o susţinere minimă în PNL iar o eventuală rămânere în Executiv s-ar datora exclusiv aprecierii de care se bucură din partea premierului Ponta.

În opinia liberalilor, un bun vicepremier ar fi Klaus Iohannis, care ar putea ocupa acest post din postura de şef la Interne.

Varianta avansată pentru Ministerul de Finanţe este mutarea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la Finanţe, urmând ca portofoliul eliberat să-i revină lui Cristian Buşoi, în prezent şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Incertă este şi situaţia de la Ministerul Muncii. Schimbarea Marianei Câmpeanu, tot pe motiv de lipsă de susţinere din partea PNL, nu este încă tranşată.

Se ştie mai degrabă numele posibilului înlocuitor, deputatul Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL.

Joi după-amiază va avea loc o şedinţă a conducerii PNL, în care se vor discuta posibilele schimbări de miniştri.

comments

comments




Leave a Reply

avatar