full screen background image

Deputaţii au adoptat Legea salubrizării

camera deputatilor     Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind salubrizarea, care stabileşte obligativitatea colectării selective a deşeurilor.

Deputaţii au votat proiectul de lege, iniţiat de senatorul Petru Filip în anul 2010, cu 235 voturi “pentru”, 69 “împotrivă” şi nouă abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101 /2006 cu modificările ulterioare şi amendează cadrul legislativ actual, impunând obligaţii clare generatorilor de deşeuri de a implementa sisteme de colectare selectivă pentru hârtie, metal, plastic, sticlă. Proiectul stabileşte obligativitatea organizării sistemului de colectare selectivă, perioada maximă de organizare şi termenul limită de implementare, persoanele şi modul de delegare a responsabilităţii aplicării acestuia, penalizări şi amenzi.

Prevederile prezentei legi se aplică serviciului public de salubrizare a localităţilor, înfiinţat şi organizat de către autorităţile administraţiei publice locale la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti.

Potrivit raportului Comisiei de industrii, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată pe minimum patru fracţii respectiv hârtie, mase plastice, metale şi sticlă.

În situaţia în care nu este posibil, din punct de vedere tehnic, economic, al protecţiei mediului, al sănătăţii populaţiei şi al respectării standardelor de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare corespunzătoare, precum şi implementarea unui sistem de colectare separată pe minimum 4 fracţii, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată a deşeurilor municipale pe minimum două fracţii, umed şi uscat şi de sortare prin care să obţină cel puţin cele patru fracţii.

Biodeşeurile colectate separat din deşeurile municipale şi deşeurile similare, de la deţinătorii de deşeuri şi sau de la staţiile de transfer şi de sortare, se transportă către staţiile de producere a compostului ori către alte instalaţii de procesare şi tratare adecvată, dacă valorificare biodeşeurilor se face fără riscuri pentru sănătatea populaţiei şi mediului şi se transportă în vederea eliminării la depozitele de deşeuri.

Transportul deşeurilor municipale şi deşeurilor similare colectate separat, de la deţinătorii de deşeuri, se efectuează numai de către operatorii licenţiaţi care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale respective sau în cazul gestiunii directe au hotărâre de dare în administrare a acestei activităţi.

Unităţile administrativ teritoriale au calitatea de deţinător legal al deşeurilor municipale şi deşeurilor similare, depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritorială.

Preluarea deşeurilor din recipientele şi containerele amplasate în punctele de colectare de către alte persoane decât operatorii licenţiaţi pentru prestarea activităţii constituie infracţiune de furt şi se sancţionează potrivit legii.

Operatorii licenţiaţi de către ANRSC pentru prestarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor au obligaţia să ţină evidenţa şi să raporteze lunar autorităţilor administraţiei locale şi ANRSC cantităţile predate operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor, pe fiecare tip de deşeu.

Operatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia deţinătorilor de deşeuri containerele / recipientele, precum şi, după caz sacii necesari realizării activităţii de precolectare separată a deşeurilor. Costurile de achiziţionare a acestora se includ în tariful ofertat pentru prestarea activităţii de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor, dacă nu sunt puse la dispoziţie de delegatar.

Autorităţile deliberative ale sectoarelor Bucureştiului au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, atribuirea şi derularea activităţii serviciului de salubrizare, cu excepţia activităţilor care sunt în competenţa unităţii administrativ-teritoriale a Municipiului Bucureşti, respectiv de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare, de organizare a prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor, de organizare a tratării mecano-biologice a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare etc.

Cuantumul şi regimul tarifelor şi taxelor speciale ofertate/aprobate se stabilesc, se ajustează sau se modifică de către autorităţile administraţiei publice locale.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat şi un amendament care aparţine lui Dumitru Chiriţă şi care prevede ca prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pot fi preluate de către autoritatea deliberativă a municipiului Bucureşti, parţial sau total, competenţele autorităţilor deliberative ale sectoarelor municipiului Bucureşti cu privire la înfiinţarea , organizarea, atribuirea şi derularea activităţilor serviciului de salubrizare, la solicitarea motivată a acestora.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege, care a fost adoptat de Senat în şedinţa din 26 aprilie 2010.

comments

comments




Leave a Reply

avatar