full screen background image

Băsescu, la întâlnirea cu FMI

FMI     Preşedintele Traian Băsescu a primit duminică, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, CE şi Banca Mondială, şeful statului transmiţând că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină, deoarece nu o consideră necesară.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii preşedintele Traian Băsescu s-a arătat nemulţumit că stocul arieratelor societăţilor de stat nu a scăzut conform înţelegerii dintre Guvernului României şi instituţiile financiare internaţionale.

În plus, şeful statului s-a arătat nemulţumit şi pentru că nu este luată în calcul o reducere suficientă a deficitului structural, ceea ce poate duce la măsuri fiscale suplimentare.

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut să sublineze din nou că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină deoarece nu o consideră necesară, cheltuielile bugetare putând fi acoperite fără aplicarea acestei accize, se mai arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă accizele la carburanţi nu sunt parte a înţelegerii – surse

Preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, iar acciza la motorină va fi amânată cel puţin 3 luni, măsură agreată de premierul Victor Ponta, dar nu şi de PNL, care vede astfel diminuate şansele reducerii CAS din iulie.

“Fondul este flexibil şi insistă doar pe acoperirea deficitului creat prin amânarea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. Nici măcar modul de compensare nu va fi detaliat în scrisoare, dar este evident că până la mijlocul anului se vor face economii de cheltuieli la unele ministere. După cum era de aşteptat, cele mai importante reduceri o să fie operate acolo unde s-au dat cei mai mulţi bani. Dacă la mijlocul anului veniturile se vor ridica la nivelul programat, atunci rectificarea nu va consfinţii o reducere de cheltuieli la aceste ministere”, au explicat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar