Lichidele, gelurile şi aerosolii aflate în bagajul de mână al pasagerilor vor putea fi transportate, începând de vineri, 31 ianuarie, pe aeroporturile din Uniunea Europeană, atât la plecare, cât şi la transfer, doar după ce au fost supuse controlului de securitate, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
‘Este vorba de produse care se încadrează în următoarele categorii: lichide, aerosoli, geluri achiziţionate din magazinele de tip duty free din aeroporturi sau de la bordul aeronavelor, ambalate în pungi speciale, prevăzute cu elemente de probare a integrităţii, sigilate, numite STEB (Security Tamper Evident Bag); medicamentele şi produsele necesare unor diete speciale, inclusiv alimentele pentru bebeluşi. La efectuarea controlului, personalul de securitate poate solicita pasagerilor o dovadă a autenticităţii produselor sau deschiderea recipientelor în care se află lichidele şi poate refuza transportul acestora’, se arată în comunicatul citat.
Potrivit comunicatului, singurele lichide, aerosoli şi geluri care vor putea fi transportate, în continuare, fără restricţie, în bagajul de mână, sunt cele aflate în recipiente individuale de maximum 100 ml şi amplasate într-o pungă de plastic transparentă, resigilabilă, al cărei volum nu trebuie să depăşească 1 litru.
‘Lichidele, aerosolii şi gelurile aflate în recipiente individuale de maximum 100 ml şi amplasate într-o pungă de plastic transparentă trebuie scoase din bagajele de mână şi prezentate separat la controlul de securitate’, se mai precizează în comunicat.
CNAB pune la dispoziţia structurilor responsabile de efectuarea controlului de securitate echipamente speciale pentru controlul lichidelor. Acestea vor fi amplasate pe filtre dedicate, pe care pasagerii le vor putea identifica cu ajutorul signalisticii sau a personalului aeroportuar.
‘Aceste metode de analiză a lichidelor, aerosolilor şi gelurilor cu echipamente speciale la controlul de securitate din aeroporturile comunitare au ca scop ridicarea treptată a restricţiilor privind transportul acestor produse în bagajul de mână, pentru creşterea gradului de confort al pasagerilor, proces care urmează a fi finalizat în anul 2016. Până atunci, celelalte lichide, geluri şi aerosoli care nu se încadrează în categoriile menţionate vor putea fi transportate doar în bagajul de cală’, se precizează în comunicat.
Leave a Reply