full screen background image

Accident produs de un şofer băut, în timp ce era urmărit de poliţişti

accident     Ieri, în jurul orelor 21.25, un echipajul rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, în timp ce executa serviciul, s-a sesizat cu privire la faptul că, pe B-dul Bucovina, se deplasează un autovehicul pe contrasens.

Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, însă conducătorul auto nu a redus viteza, a pierdut controlul asupra direcţiei, oprindu-se pe scuarul ce desparte cele două sensuri de mers.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui Vasile F., de 38 de ani, din comuna Ilişeşti, care emana miros de băuturi alcoolice.

S-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar