full screen background image

Accident în lanţ provocat de un şofer cu alcoolemie de 1,33 mg/l

POLITIST     I.P.J.Suceava a fost sesizat, prin “S.N.U.A.U. 112”,  despre producerea unei tamponări, pe DN 2H, pe raza orașului Vicovu de Sus.

Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că ieri, în jurul orei 16.50, Petru C., de 35 de ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 2H, nu a adaptat viteza la condițiile de drum acoperit de polei, într-o curbă la dreapta.

Din acest motiv, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, care, în urma impactului, a ricoșat în alt vehicul parcat.

Petru C. a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a  întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar