full screen background image

20 de intervenţii, în ultimele 24 de ore, pentru pompierii suceveni

pompieri     Ultimele 24 de ore au adus pentru pompierii militari suceveni un număr de 20 de intervenţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Printre cele mai importante, s-au înregistrat 14 misiuni SMURD şi două intervenţii pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor.

Unul dintre incendii a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spaţii închise şi a fost anunţat luni seară, în jurul orei 21:40, la gospodăria unei bătrâne, în vârstă de 90 de ani, din localitatea Moara Carp.

Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit la faţa locului, unde ardea violent adăpostul de animale şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la casa de locuit şi  la anexele gospodăreşti.

Incendiul a fost lichidat după o luptă de aproape trei ore cu flăcările, la ora 1:05.

Adăpostul de animale a ars pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.

Flăcările au mai mistuit şase tone de cereale, o tonă de plante furajere, un metru cub de cherestea şi doi metri cubi de rumeguş.

În foc au pierit şi 10 găini.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar militarii i-au salvat proprietarei casa, o anexă şi bucătăria de vară, cu bunurile aferente.

comments

comments




Leave a Reply

avatar