full screen background image

Pensionarii suceveni nu înţeleg indicii de corecţie

Casa de Pensii     Neînţelegând cum stă treaba cu recalcularea pensiilor, pensionarii suceveni fac  drumuri tot mai dese la Casa Judeţeană de Pensii, pentru a cere lămuriri funcţionarilor acestei instituţii.

Loredana Ciot, purtătorul de cuvânt al CJP recunoaşte că numărul solicitărilor de informaţii suplimentare, venite din partea vârstnicilor, unul este mare, acesta referindu-se la modul de aplicare a indicilor de corecţie.

Urmare a solicitărilor adresate de către pensionari privind recalcularea pensiilor, oficialul Casei Judeţene de Pensii Suceava precizează că indicele de corecţie de 1,06 s-a acordat în luna februarie 2013, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu ianuarie 2011.

“Aplicarea indicelui de corecţie s-a făcut la punctajul mediu anual aflat în plată în luna ianuarie 2013. Urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 437 din 29 octombrie 2013, persoanele care s-au pensionat în anul 2011 beneficiază de un indice de corecţie de 1,12, iar cele care au ieşit la pensie în intervalul 1 ianuarie 2012-22 ianuarie 2013 au parte de un indice de corecţie de 1,17. Aplicarea acestei decizii s-a efectuat începând cu 1 ianuarie 2014”, subliniază purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Suceava.

Loredana Ciot subliniază că, pentru persoanele care se înscriu la pensie în anul 2014, indicele de corecţie aplicat este cel de 1,07. De menţionat este faptul că, indicele de corecţie se acordă o singura dată, la punctajul anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr.263/2010, în funcţie de data înscrierii la pensie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar