full screen background image

Neimpozitarea profitului reinvestit, un obiectiv realizabil

euroi     Neimpozitarea profitului reinvestit este un obiectiv realizabil în condiţiile în care există “un trend crescător” stimulat de măsurile economice asumate, dar şi de gradul ridicat al absorbţiei fondurilor europene, susţine premierul Victor Ponta.

“Are şanse foarte mari, pentru că lucrurile în 2013 au mers bine. Am stat bine şi cu creşterea economică, cu deficitul, cu absorbţia de fonduri europene şi, atunci, evident că în 2014 putem să continuăm măsurile de stimulare, pe de-o parte, a echilibrelor sociale – la pensii, la salarii, iar pe de altă parte, pentru industria privată – creşterea exporturilor şi creşterea producţiei industriale – au fost foarte importante şi suntem pe acelaşi trend crescător. Evident că ne putem permite să mergem cu asemenea măsuri în continuare. Am văzut că şi investiţiile au crescut, deşi tot felul de oameni se plângeau că o să fie dezastru. Nu a fost niciun fel de dezastru, dimpotrivă. Scutirea de impozite a profitului reinvestit e unul dintre obiectivele realizabile”, a declarat Ponta luni la începutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Ministrul Finanţelor, vicepremierul Daniel Chiţoiu, a declarat săptămâna trecută că neimpozitarea profitului reinvestit este o măsură de relansare economică pe care Guvernul o are în vedere, în funcţie de impactul bugetar pe care îl vor arăta analizele.

“Sunt analize, sunt calcule, să vedem care este impactul bugetar astfel încât dacă din calculele care se fac de Comisia Naţională de Prognoză (…) nu avem un impact bugetar negativ, putem să o luăm ca o măsură de relansare economică, dar, bineînţeles, după o decizie în USL, după discuţii cu Fondul Monetar şi Comisia Europeană. Nu putem să spunem nici când se va aplica sau dacă se va aplica de la o anumită dată în acest an, dar o avem în vedere, o avem discuţie”, a afirmat Chiţoiu.

El a adăugat că dacă analizele arată că această măsură este viabilă, ea se poate aplica şi concomitent cu reducerea CAS cu 5%, care este prevăzută în scrisoarea de intenţie cu FMI şi se va aplica începând cu 1 iulie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar