full screen background image

Dacia a avut cea mai bună creştere a vânzărilor în topul mărcilor auto

Dacia-Duster      Vânzările Dacia în Uniunea Europeană au crescut anul trecut cu 23,3%, la 289.000 de automobile noi, fiind cea mai bună creștere în UE, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, citate de Mediafax.

În luna decembrie, vânzările Dacia în UE au crescut cu 48,2% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, de la 19.300 la 28.700 automobile, rezultând astfel o creştere a cotei de piaţă a companiei de la 2,4% la 3,2%.

Pe ansamblul anului trecut, Dacia a avut o cotă de piaţă de 2,4% în UE, faţă de 1,9% în 2012.

Grupul Renault s-a menţinut pe poziţia a treia în topul producătorilor auto din Europa, înregistrând anul trecut o creştere de 4,4% a livrărilor, la 1,076 milioane autoturisme.

Ford, proprietarul uzinei auto de la Craiova, a raportat de asemenea o creştere puternică a livrărilor în ultima lună din an, cu 21,1%, la 62.600 unităţi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar