full screen background image

Televiziunea publică a avansat un proiect pentru mărirea taxei TV

TVR_logo1     Televiziunea Română a avansat ministrului de Finanţe un proiect care include o prevedere referitoare la mărirea taxei TV, a declarat miercuri Stelian Tănase, director general interimar al Societăţii Române de Televiziune.

“Într-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finanţe este acest lucru (mărirea taxei TV – n.r.) şi sper ca săptămâna viitoare să îi înfăţişez şi primului-ministru. Avem înţelegere ca după Anul Nou să avem o discuţie. Avem un material, putem discuta pe o bază serioasă. Mărirea taxei este lucrul la care ne gândim. Este o discuţie complicată şi ea se va purta”, a spus Tănase în Comisia pentru cultură şi media din Senat.

Potrivit acestuia, o decizie recentă a Curţii Constituţionale va micşora cu o treime încasările televiziunii.

“Apar diverse reglementări care în ultima vreme sunt împotriva acestei instituţii care se numeşte Televiziunea Română. Acum câteva zile Curtea Constituţională a dat o decizie care ne va micşora, probabil, cu o treime încasările pe anul acesta. Este vorba de faptul că firmele vor plăti numai pentru un singur abonament, chiar dacă au 1.000 de televizoare. Aici putem să discutăm o formulă, dacă nu facem un abonament mai consistent, care să cuprindă faptul că are 1.000 de televizoare, şi nu doar un abonament normal, care este preţul a două ţigări”, a afirmat Tănase.

comments

comments




Leave a Reply

avatar