full screen background image

Proiectele pentru ajutorul de minimis pot fi depuse

euroi     Patronii întreprinderilor mici şi mijlocii care vor să obţină finanţare nerambursabilă de la stat pot depune proiectele începând de miercuri.

Dacă aplică pentru programul minimis în următoarele zece zile, aceştia ar putea primi până la 100.000 de euro din partea guvernului. Ajutorul de minimis a fost considerat un eşec în luna august a anului trecut din cauza erorilor de soft.

Însă, în 2014 programul a fost îmbunătăţit şi îşi aşteaptă candidaţii.

Cererile de finanţare pot fi depuse în format electronic pe pagina de internet a programului minimis. Însă anul acesta programul include mai multe modificări.

În primul rând IMM-urile nu mai pot obţine 200.000 de euro cum era stabilit anul trecut, ci numai jumătate din sumă, iar candidaţii vor trebui să aducă o contribuţie de 10% din banii primiţi de la stat.

Dacă anul trecut, finanţarea nerambursabilă era acordată conform principiului “primul venit – primul servit”, în 2014 proiectele vor fi evaluate. Acestea vor fi notate cu maximum 100 de puncte iar numai acele dosare care reuşesc să obţină minimum 60 de puncte vor fi acceptate în program.

În ciudat acestor modificări, bugetul programului rămâne neschimbat, la 125 de milioane de euro.

Ultima sesiune a programului minimis din 28 august 2013 a fost considerată un eşec iar reprezentanţii ministerului de Finanţe au anunţat că aceasta a fost anulată din cauza reclamaţiilor primite din partea întreprinzătorilor.

Atunci, patronii IMM-urilor care au vrut să ceară finanţare din partea statului au declarat că pagina de internet a programului minimis s-a blocat la scurt timp după deschidere.

Autorităţile au arătat ulterior că pagina a fost accesată de peste 20.000 de persoane, adică limita tehnică a echipamentelor IT, ceea ce a dus la blocarea înscrierilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar