full screen background image

Eveniment dedicat lui John F. Kennedy, la USV

jfk     Vineri, 17 ianuarie, la orele 16.00, în Aula din Corpul E al Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava, va avea loc un eveniment dedicat memoriei preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, personalitate marcantă pentru istoria Statelor Unite ale Americii.

“Institut Européen des Itinéraires Culturels” și organizatorii Festivalului de Film Istoric de la Râşnov realizează un turneu în marile centre universitare din România, manifestarea fiind prilejuită de comemorarea a 50 de ani de la momentul asasinării președintelui american.

Primul eveniment din această serie a avut loc la Biblioteca Naţională din Bucureşti, în prezența unor invitaţi de marcă, printre care îi menționăm pe domnii ambasadori Mark Gitenstein și Sergiu Celac, domnul Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), precum și a unor reprezentanţi de seamă ai Ambasadei Statelor Unite în România.

La Universitatea suceveană, această manifestare va include următoarele momente:

– Prezentarea cărţii “John F. Kennedy – Enigmele unui erou”, un bestseller New York Times, tradus și prezentat în avanpremieră la Festivalul de Film Istoric de la Râșnov;

– Prelegerea cu titlul “JFK, moștenire și mit”, susţinută de domnul Sever Voinescu (Președinte al Asociației Friends of America);

– Filmul documentar “JFK”.

Intrarea este liberă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar