full screen background image

Două femei spitalizate, după ce o maşină s-a răsturnat, aproape de Vereşti

ambulanta-suceava     Azi noapte, la ora 00.05, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că, pe DJ 208 A, în afara comunei Vereşti, un autoturism este răsturnat în afara părții carosabile.

Polițiștii deplasați la faţa locului l-au identificat pe proprietarul maşinii, Cristi T., de 29 de ani, din  municipiul Suceava, care a declarat că autoturismul a fost condus de un prieten, întrucât el consumase băuturi alcoolice, iar alte două persoane aflate în autoturism, respectiv Adina T., de 29 de ani şi Gabriela O., de 19 ani, ambele din oraşul Dolhasca, au fost transportate cu salvarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cristi T. a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate stabilirea cu exactitate a persoanei care a condus autoturismul.

comments

comments




Leave a Reply

avatar