full screen background image

Franţa a expulzat, în 2013, aproape 20.000 de romi

romi     Franţa a expulzat în 2013 aproape 20.000 de romi din taberele lor, de două ori mai mult decât în 2012, arată un raport prezentat marţi de Liga pentru Drepturile Omului şi Centrul european pentru drepturile romilor, relatează AFP.

Potrivit studiului, în 2013 autorităţile au desfiinţat 165 de tabere din cele 400 înregistrate în Franţa, expulzând 19.380 de persoane, faţă de 9.404 în 2012, când au fost desfiinţate 97 de tabere, şi 8.455 în 2011.

În plus, au avut loc 22 de evacuări în urma unor incendii, fiind afectate 2.157 de persoane.

Aproximativ 17.000 de romi, în principal din România sau Bulgaria, trăiesc în tabere ilegale, potrivit statisticilor oficiale.

Numărul expulzărilor este ridicat deoarece unele persoane au fost strămutate în mai multe rânduri.

comments

comments




Leave a Reply

avatar