full screen background image

Ministrul Mihnea Costoiu, în vizită în Statele Unite

mihnea costoiu     Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, s-a întâlnit în cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite ale Americii cu personalităţi din mediul academic şi din sectorul de cercetare american, provenind din România, precum şi cu studenţi români, într-un eveniment găzduit de Ambasada României din Washington DC.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis luni AGERPRES, Mihnea Costoiu a prezentat cercetătorilor şi profesorilor români prezenţi la eveniment noile oportunităţi pe care România le poate oferi cercetătorilor şi studenţilor români din străinătate.

Totodată, în cadrul discuţiilor au fost dezbătute soluţiile prezentate de ministru pentru utilizarea potenţialului românesc din străinătate în folosul dezvoltării mediului ştiinţific românesc, precum şi pentru reducerea fenomenului de brain-drain.

Demnitarul român şi-a arătat încrederea că, printr-un efort comun, prin colaborări şi mai ales prin performanţe şi soluţii reale, România poate să îşi accentueze avantajul competitiv, atât în domeniul academic, cât şi în cel al cercetării ştiinţifice.

La rândul lor, invitaţii prezenţi la eveniment şi-au exprimat interesul atât faţă de noua direcţie a strategiilor de dezvoltare şi inovare implementate în România, cât şi faţă de potenţialul de a derula proiecte în parteneriat bilateral cu universităţi din ţara noastră.

“Dezbaterile au urmărit şi identificarea unor modalităţi concrete prin care activitatea ştiinţifică a cercetătorilor români din străinătate să aibă impact asupra iniţiativelor strategice din România”, susţine comunicatul de presă.

În cadrul evenimentului, ministrul Mihnea Costoiu i-a oferit o diplomă de excelenţă domnului profesor Eliot Sorel, profesor universitar în cadrul Universităţii George Washington şi membru permanent al Asociaţiei Medicale Americane, membru al Colegiului American al Psihiatrilor şi membru distins permanent al Asociaţiei Psihiatrice Americane.

La reuniune au fost prezenţi cercetători şi cadre didactice afiliate unor instituţii precum George Washington University, Georgetown University, Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, American University, Smithsonian Institute, Naval Research Laboratory, Center for European Policy Analysis.

comments

comments




Leave a Reply

avatar