full screen background image

Aproape 100 de produse tradiţionale, fabricate şi atestate în judeţul Suceava

produs in bucovina     Direcţia pentru Agricultură Suceava acordă consultanţă şi informaţii privind  agricultura ecologică, dar întocmeşte şi  baza de date aferentă, prin verificarea dosarelor şi înregistrarea fişelor operatorilor din acest domeniu, informează prima instituţie agricolă a judeţului într-un raport.

Direcţia efectuează şi inspecţii, conform tematicilor transmise de Ministerul Agriculturi şi Dezvoltării Rurale şi care vizează respectarea reglementărilor în vigoare de către operatorii înregistraţi la direcţia agricolă.

Potrivit Beatricei Botuşan, specialist în domeniu, în anul recent încheiat, lucrătorii Direcţiei pentru Agricultură au acordat consultanţă la 20 solicitanţi care s-au arătat interesaţi în ale agriculturii ecologice.

Pe de altă parte, specialiştii agricoli au avut 178 de inspecţii, în conformitate cu tematica transmisă de MADR, intervenţii care au avut ca scop supravegherea operatorilor economici cu specific.

De asemenea, Direcţia pentru Agricultură Suceava desfăşoară activităţi de informare şi consiliere a producătorilor agricoli, agenţilor economici şi  procesatorilor suceveni, cu privire la promovarea produselor tradiţionale, omologarea şi certificarea acestora.

Aşa se face că, în 2013, consiliaţi au fost 39 agenţi economici, informaţiile furnizate referindu-se la recunoaşterea şi protecţia produselor tradiţionale româneşti în Uniunea Europeană.

Conform datelor Direcţiei pentru Agricultură, fabricate şi atestate în judeţul Suceava sunt 94 de produse tradiţionale, dintre care 31 în domeniul laptelui; 60-în cel al cărnii, iar 3 în domeniul băuturilor.

În  agricultura ecologică, procesate au fost 2.006 fişe ale operatorilor  înregistraţi la Direcţia pentru Agricultură.

comments

comments




Leave a Reply

avatar