full screen background image

Corlăţean: Vizita delegaţiei SUA este binevenită

titus corlatean 2     Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, consideră că apropiata vizită a delegaţiei SUA la Bucureşti, condusă de subsecretarul de stat Victoria Nuland, este una binevenită şi va constitui o ocazie de a se discuta “eventuale chestiuni care trebuie clarificate”.

“Este o vizită pe care eu o calific ca binevenită, cred că este extrem de oportun să discutăm şi vom discuta cu siguranţă în primul rând aspectele legate de parteneriatul strategic, care este un parteneriat ce reprezintă cheia de boltă a politicii externe româneşti. Vom discuta cu siguranţă şi aspecte regionale, există mare interes. Şi vom discuta cu siguranţă toate aspectele care vor fi de interes pentru ambele părţi. Am văzut chestiunea cu statul de drept, este o vizită binevenită pentru a avea acest dialog şi a clarifica eventuale chestiuni care trebuie clarificate. Eu cred că după perioada aceasta şi mai agitată în care s-a făcut extrem de multă politică este bine să discutăm direct şi nu prin intermediul presei şi apreciez exact vizita, care ne va da prilejul să discutăm direct şi pentru a vedea exact unde ne aflăm”, a spus ministrul miercuri, la Palatul Parlamentului, unde a participat la Gala Studenţilor Români din Străinătate.

Potrivit acestuia, angajamentul României pentru statul de drept, pentru democraţie rămâne unul extrem de solid, aşa cum Parteneriatul strategic româno-american rămâne extrem de solid. “Sunt mize mari, extrem de importante în care România este un aliat fidel al SUA şi dacă avem acest fundament solid cred că putem discuta şi clarifica şi aspecte care pot părea mai sensibile la un anumit moment”, a spus Corlăţean.

Referitor la programul vizitei, demnitarul a spus că agenda o face partea americană şi a precizat că are mandat din partea premierului Victor Ponta pentru a putea discuta orice fel de aspect pe care şi partea americană şi partea română îl consideră necesar. “Este agenda pe care o face partea americană, ştiu că este o întâlnire cu ministrul de Externe, înţeleg că este o întâlnire la Cotroceni. În ceea ce priveşte premierul, am discutat cu domnul prim-ministru de acum două zile, atunci când această vizită a fost anunţată. Programul premierului era făcut de multă vreme aşa încât din motive obiective acel program nu a putut fi schimbat şi am tot mandatul premierului să pot discuta orice fel de aspect pe care şi partea americană şi partea română le consideră necesare”, a arătat şeful diplomaţiei române.

În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte vizita unei delegaţii parlamentare române la Teheran, Corlăţean a afirmat că aceasta se înscrie într-un efort al comunităţii internaţionale, care se doreşte a fi unul conjugat, de a pune în valoare un anumit grad de deschidere care provine din partea noilor autorităţi din capitala iraniană în ce priveşte necesara cooperare cu comunitatea internaţională pentru stoparea programului nuclear pe care Iranul l-a promovat o anumită perioadă de timp. “Cred că este un lucru bun. În acelaşi timp trebuie să luăm în consideraţie şi preocupările pe care Israelul le-a exprimat public faţă de capacitatea reală de implementare a acestor măsuri de către conducerea politică din Iran. Eu cred că printr-un dialog susţinut şi prin măsuri de transparenţă şi verificate putem merge în direcţia cea bună”, a spus ministrul Afacerilor Externe.

comments

comments




Leave a Reply

avatar