full screen background image

Năstase ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare

adrian nastase     Adrian Năstase ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani în dosarul Zambaccian, el putând cere eliberarea condiţionată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenţie din dosarul “Trofeul calităţii”.

Potrivit avocaţilor lui Năstase, urmează să fie introdusă la Tribunalul Bucureşti o cerere de contopire a pedepselor primite de fostul premier în dosarul Zambaccian (patru ani) şi “Trofeul calităţii” (doi ani).

Ar rezulta astfel patru ani de închisoare, cu posibilitatea ca judecătorul care va analiza cererea de contopire a pedepselor să aplice, dacă crede că este necesar, un spor de pedeapsă.

Dacă pedeapsa în urma contopirii va fi de patru ani (48 de luni), Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după 16 luni. El are dreptul să ceară liberarea condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă dat fiind că are peste 60 de ani, a precizat pentru MEDIAFAX unul din avocaţii săi, Viorel Roş.

Ţinând cont că a executat deja opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani în dosarul “Trofeul calităţii”, Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după opt luni.

Avocatul Ion Cazacu a arătat în schimb că nu este pregătiti să facă “calcule matematice” şi că doar un judecător de la Tribunalul Bucureşti poate stabili cu exactitate perioada pe care Năstase urmează să o petreacă în penitenciar ca urmare a condamnării în dosarul Zambaccian.

Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, la patru ani cu executare.

Fostul premier a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”. El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Potrivit artcolului 34 din Codul Penal, “în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani”.

Aceste dipoziţii se aplică “dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă”. “Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente”, potrivit articolului 36 din Codul Penal.

Potrivit articolului 60 din Codul Penal, “cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani”.

Însă, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei “condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale”, potrivit articolului 59 din Codul Penal.

comments

comments




Leave a Reply

avatar