full screen background image

2 dosare penale pentru alcoolemii peste limita legală

POLITIST     Ieri, la ora 10.15, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava,  fiind în timpul serviciului de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier, pe DN 17, Suceava-Stroieşti-Ilişeşti, a oprit pentru control autoturismul  condus de Gabriel G., de 22 de ani, din municipiul  Suceava.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
I s-a întocmit dosar penal.

Azi noapte, la ora 22.23, pe DJ 176, din comuna Frumosu, Mihai G., de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a  intrat frontal în parapetul unui pod, acesta fiind identificat de polițiști în timp ce încerca să scoată plăcuţele de înmatriculare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică în valoare de 0,93 mg/l, şi, la spital, i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
I s-a întocmit dosar penal.

comments

comments




Leave a Reply

avatar