full screen background image

Pensiile, achitate în avans

Casa de Pensii     Pensionarii suceveni sunt informaţi că, luna aceasta, pe fondul apropierii Sărbătorilor de iarnă, pensiile vor fi plătite mai devreme.

“Casa Judeţeană de Pensii Publice Suceava a întreprins demersuri pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11-23 decembrie, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română”,  declară Loredana Ciot,  responsabil Relaţii cu presa al CJPP Suceava.

Potrivit oficialului instituţiei sucevene, în acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost decalate, astfel încât plata tuturor pensiilor să  fie asigurată înainte de Crăciun.

Loredana Ciot precizează că, pentru beneficiarii care nu vor fi  găsiţi la domiciliu, achitarea drepturilor se face la sediul subunităţilor poştale, până în penultima zi lucrătoare din lună, respectiv 30 decembrie.

Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor putea fi încasate la aceleaşi date ca şi în lunile anterioare, dar nu mai târziu de 14 decembrie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar