full screen background image

Micro-recensământ agricol, la debut de 2014

Ruscior     Imediat după Sărbătorile de iarnă, în judeţul Suceava demarează ancheta structurală în agricultură, pentru anul de referinţă 2013, anunţă conducerea Direcţiei Judeţene de Satistică.

Economistul Stelian Ruscior, directorul executiv al instituţiei sucevene, precizează că adunarea datelor în teren începe pe 10 ianuarie şi se încheie pe 10 februarie 2014, vizitate de către operatorii specializaţi urmând a fi gospodăriile populaţiei şi exploataţiile agricole cu personalitate juridică.

Aceştia vor culege date privind modul de utilizare a terenului, irigaţiile, efectivele de animale, maşinile şi echipamentele agricole, agricultura ecologică, dezvoltarea rurală, persoanele care au lucrat în agricultură, precum şi cu referire la alte activităţi aducătoare de venituri.

În judeţul Suceava vor fi cercetate 13.702 de exploataţii agricole, dintre care 12.981 de gospodării ale populaţiei şi 721 exploataţii agricole cu personalitate juridică.

“Sunt cercetate selectiv exploataţii agricole din toate cele 114 municipii, oraşe şi comune, fiind necesari 150 de operatori de teren. Aceştia au fost selectaţi din rândul specialiştilor agricoli sau al altor persoane cu studii cel puţin medii, dar care au cunoştinţe generale de agricultură”, a declarat Stelian Ruscior, accentuând că pentru exploataţiile agricole cu personalitate juridică se aplică procedeul de auto-înregistrare a datelor în formular.

comments

comments




Leave a Reply

avatar