full screen background image

Gala Tinerilor Cercetători USV

Gala_Tinerilor_Cercetatori_USVLuni, 16 decembrie 2013, între orele 14:00 şi 18:00 în Auditorium Joseph Schmidt, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui Prima Ediţie a „Galei Tinerilor Cercetători USV”, în cadrul căreia vor fi evidenţiate rezultatele tinerelor cadre didactice, doctoranzi şi studenţi cu performanţe deosebite în activitatea de cercetare din anul 2013.

Diverse teme de cercetare abordate şi rezultate obţinute recent de către tineri cercetători din USV, Universitatea Bucureşti şi Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară vor fi prezentate într-un mod accesibil publicului larg. Totodată vor avea loc prezentări oficiale ale noului Program Cadru European pentru cercetare şi inovare – Orizont 2020 – şi ale unor priorităţi strategice ale cercetării naţionale pentru perioada 2014-2020.

În cadrul evenimentului va avea loc şi lansarea competiţiilor pentru titlurile de Doctorandul USV al Anului 2013 şi Tânărul Cercetător USV al anului 2013, ce se vor finaliza cu ocazia zilei Universităţii, în data de 7 martie 2014.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, existând şi posibilitatea rezervării locurilor, în avans, la Observatorul Astronomic al USV.

comments

comments




Leave a Reply

avatar