full screen background image

Brazi confiscaţi de poliţiştii suceveni în cadrul acţiunii naţionale “Pomul de crăciun 2013”

brazi_taiati_confiscatiLa 11.12.2013, ora 20.30, un echipaj de poliţie a oprit în trafic pentru control, pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, autoutilitara condusă de P. Dumitru, de 22 ani, din municipiul Botoşani, care era însoţit ca pasager de A.Mihai, de 46 ani, tot din municipiul Botoşani.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, s-a constatat că aceasta este încărcată cu pomi de Crăciun, pentru care cei doi nu deţineau acte de provenienţă sau însoţire. Autoutilitara a fost condusă la Ocolul Silvic Adâncata, ocazie cu care au fost ridicaţi în vederea confiscării 45 pomi de Crăciun, în valoare de 1.125 lei, care au fost lăsaţi în custodia organelor silvice.

A.Mihai a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.171/2010, iar conducătorul auto P.Dumitru a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. nr.195/2002, dispunându-se reţinerea certificatului de înmatriculare, având în vedere că autovehiculul avea ITP-ul expirat din 30.10.2013.

În perioada următoare astfel de controale vor continua şi se vor intensifica, astfel încât tăierea şi comercializarea materialului lemnos, în special a brazilor de Crăciun să se desfăşoare în deplină legalitate.

comments

comments




Leave a Reply

avatar