full screen background image

Silvicultorii închiriază cabane pentru sărbători

cabana silvica     Direcţiile Silvice fac concurenţă pensiunilor de la munte. De Crăciun şi Revelion, silvicultorii închiriază cabanele pentru cei care vor să petreacă de sărbători fără semnal la telefonul mobil şi fără televizor.

Direcţiile silvice cer între 2000 şi 3000 de lei pentru închirierea unei cabane de vânătoare sau a unui canton silvic. În preţ intră doar cazarea pentru patru nopţi şi utilităţile. Turiştii mai primesc lemne de foc, pentru că locaţiile sunt încălzite cu sobe sau centrale termice pe lemn.

Cabanele au trei-patru camere mari, aşa că grupurile de turişti se pot caza mai mulţi în camere, comparativ cu cazarea la un hotel. Clienţii trebuie să aducă de acasă mâncarea, băutura, muzica şi tot ce mai trebuie pentru o petrecere bună.

Aceste cabane au mare căutare. De exemplu, reprezentanții Direcției Silvice din Covasna spun că toate cele patru cabane din Comandău, Întorsura Buzăului și stațiunea Covasna sunt deja închiriate pentru perioada sărbătorilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar