full screen background image

Băsescu participă la Summitul Parteneriatului Estic, de la Vilnius

Traian-Basescu2     Președintele Traian Băsescu va pleca joi la Vilnius, în Lituania, unde va participa la Summitul Parteneriatului Estic.

Miza cea mare pentru România este semnarea acordului de asociere şi de liber schimb între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, după cum a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a precizat că rezultatul de la Vilnius este important pentru că se marchează, pentru prima dată în mod oficial, tendinţa Republicii Moldova de a se apropia de Uniunea Europeană.

“Aşa cum se prefigurează acum, summitul de la Vilnius va fi un eşec pentru UE, dar un succes pentru Republica Moldova şi România. Rog să fiu scuzat pentru această abordare, dar asta este realitatea”, a declarat șeful statului.

Prin acest acord, Republica Moldova are ocazia de a se desprinde de influenţa fostei Uniuni Sovietice. Președintele Traian Basescu a precizat însă că acest summit nu reprezintă o garanţie pentru Republica Moldova de a intra în Uniunea Europeană.

“Aş vrea să fim extrem de realişti. Vilniusul nu este o garanţie din punctul de vedere al intrării Republicii Moldova în UE. Însăşi UE nu consideră cele 2 acorduri ca o invitaţie la aderare”, a completat Traian Băsescu.

Republica Moldova parafează la Summitul Parteneriatului Estic Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, după mai bine de doi ani de negocieri suprapuse unei serii de crize politice la Chişinău ce riscau să spulbere obiectivul european al fostei republici sovietice.

Documentul înseamnă primul pas concret făcut de Republica Moldova spre spaţiul comunitar, dar şi o recunoaştere a progreselor făcute de mica ţară, din 2009, când pro-europenii au ajuns la putere, până în prezent. Şi Georgia va semna un astfel de acord, însă Ucraina şi Azerbaidjan au anunţat că nu vor semna respectivul document.

Ţările parteneriatului estic sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

Summit-ul se va încheia vineri.

comments

comments




Leave a Reply

avatar