full screen background image

Premierul chinez, primit la Cotroceni

Traian-Basescu2     Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Li Keqiang, prim-ministru al Republicii Populare Chineze, şeful statului exprimându-şi convingerea că relaţiile cu China se vor desfăşura în frame-ul legislativ al Uniunii Europene.

La începutul întâlnirii, la care presa a avut acces, preşedintele a apreciat că summit-ul de la Bucureşti este un pas înainte, comparativ cu cele de la Budapesta şi Varşovia.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis mesajul său de salut pentru preşedintele Republicii Populare Chineze.

“Am urmărit desfăşurarea summit-ului, dar şi a relaţiei bilaterale România-China. Cred că faţă de summit-urile de la Budapesta, Varşovia, cel de la Bucureşti este un pas înainte”, a spus şeful statului.

“Am convingerea că relaţiile dintre România, China şi ţările din Europa Centrală şi de Est se vor desfăşura în frame-ul legislativ al Uniunii Europene”, a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele a amintit că România şi China au o “relaţie politică tradiţională excelentă”.

“Avem o relaţie politică tradiţională şi excelentă. Noi nu o să uităm niciodată poziţia Guvernului chinez în 1968 şi nici faptul că întotdeauna China a fost un sprijin pentru România, şi în Consiliul de Securitate al ONU şi în orice organizaţie internaţională”, a mai spus Traian Băsescu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar