full screen background image

Primar ieşean, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

ciocan_judecator    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a lui Vasile Rusu, primar al comunei Ion Neculce, în legătură cu obţinerea, în mod nelegal, a sumei de 640.000 lei din fonduri europene destinate suprafeţelor de păşune.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, Vasile Rusu, este acuzat de fals intelectual, complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi uz de fals.

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Neculai Muşat, viceprimar al aceleiaşi comune la data comiterii faptelor, pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură private, în formă continuată, uz de fals; Constantin Ştefan, consilier local la data comiterii faptelor, Mihai Iftimiei, secretar al primăriei comunei Ion Neculce la data comiterii faptelor; Ion Covaliu, Cristinel-Mihai Epure, angajat al SC Eky Sam, şi persoana juridică SC Eky Sam SRL Târgu Frumos, având ca obiect de activitate lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că inculpatul Rusu, în calitate de primar, a arendat păşunea comunală fără acordul prealabil al Consiliului Local inculpatului Muşat (viceprimar) care a solicitat/ obţinut de la APIA, folosind documente false, ajutoare financiare provenite din fonduri europene (FEGA), în sumă totală de peste 640.000 lei, aferent schemelor de sprijin pe suprafaţă (SAPS) pentru campaniile din anii 2007, 2008 şi 2009.

“În scopul de a obţine şi de a folosi, netransparent, subvenţia APIA pentru suprafeţele de păşune aflate în domeniul public al comunei Ion Neculce (Iasi), inculpaţii Rusu, Iftimiei şi Muşat au întocmit, fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local, două contracte de arendă (în cursul anilor 2007 şi 2009) şi un proces verbal de concesiune (în cursul anului 2008), prin care acesta din urmă primea în arendă, consecutiv, suprafaţa de 1.371,55 ha, 1.123 ha şi, respectiv, 1.168, 72 ha păşune comunală”, susţin procurorii.

DNA precizează că inculpaţii Rusu şi Muşat, pentru a da aparenţă de legalitate contractului de arendare încheiat în 2007 şi beneficiind de sprijinul inculpaţilor Ştefan şi Iftimiei, au întocmit în fals un înscris (Hotărârea Consiliului Local) menit să justifice aşa zisa aprobare a arendării păşunii comunale.

“În vara anului 2008 (după încasarea subvenţiei aferente campaniei pentru 2007), la iniţiativa lui Vasile Rusu, inculpatul Muşat a încheiat, fără negocieri, cu SC Eky-Sam un contract de prestări servicii de decolmatare şi regularizare pâraie, în vederea întreţinerii păşunilor de pe raza comunei Ion Neculce. Deşi niciuna dintre aceste lucrări nu a fost recepţionată de Neculai Muşat la momentul executării, acesta a consimţit, la solicitarea lui Vasile Rusu, să achite sumele de bani facturate de firmă semnând/ avizând documentele justificative întocmite ulterior de către angajaţii acestei firme”, se mai spune în comunicat.

Sursa citată menţionează că, în numele şi interesul firmei societăţii, inculpaţii Covaliu şi Epure au întocmit în fals, în 2009, o serie de înscrisuri în care au atestat nereal efectuarea unor lucrări în valoare de aproximativ 105.000 lei fără TVA.

“În baza contractelor de arendă (aferente campaniilor 2007 şi 2009), a procesului verbal de concesiune (aferent campaniei 2008), întocmite fără aprobarea Consiliului Local şi a unor documente false – situaţii de lucrări (campaniei 2009) atestând efectuarea unor lucrări de întreţinere a păşunii de către firmă, Neculai Muşat a formulat, la Centrul Local Târgu Frumos (ÎS) al APIA, cereri de plată a subvenţiei pentru păşune în perioada menţionată, obţinând în total suma de peste 641.000 lei, cu titlu de ajutoare financiare exclusiv în contul păşunii comunale arendate în condiţiile descrise mai sus. Banii respectivi au fost viraţi în contul personal al inculpatului”, se mai arată în comunicat.

DNA mai subliniază că, pentru a asigura recuperarea pagubei, s-a dispus instituirea unor sechestre asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatilor Covaliu, Epure, Ştefan, Rusu, Muşat şi a persoanei juridice, respectiv poprirea sumelor de bani datorate lor cu orice titlu de către terţe persoane fizice sau juridice.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Judecătoria Paşcani.

comments

comments




Leave a Reply

avatar