full screen background image

Lista de medicamente compensate se schimbă

Sante-consommation-medicaments-3 i me  ge     Lista de medicamente compensate se schimbă, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, joi, la Health Forum, organizat de Intact Media Group.

Specialiştii analizează mai multe dosare pentru introducerea în listă a mai multor medicamente.

Lista cu pastilele compensate nu a mai fost modificată din 2008.

Comisiile ministeriale vor revizui protocoalele terapeutice, pentru ca, pe baza lor, anumite medicamente să fie folosite la nivel de generice.

“Este prima dată când facem demersuri de modificare la lista de compensate pe alte principii. S-a lucrat în iulie pe norme, criterii, au fost perioade în care industria a depus dosarele pe medicamentele care se vor introduse pe listă, pentru că au fost multe dosare şi avem o capacitate medicală limitată. Avem puţini specialişti, îi numărăm pe degetele de la o mână. Ei trebuie să facă o evaluare corectă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, joi, la Health Forum.
“Vom avea 100 de medicamente deja până la 24-25 noiembrie. Până la 1 decembrie le vom avea pe toate 150-160, urmând ca în cursul lunii decembrie să facem procesul legal de transparenţă decizională aşa cum prevede legea şi apoi demersurile de aprobare”, a adăugat Nicolăescu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar