Mai multe organizaţii din domeniul medical vor derula până pe 30 noiembrie campania anuală de informare asupra riscului cancerului pulmonar, informează un comunicat de presă al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) remis vineri AGERPRES.
“Împreună cu partenerii noştri din această campanie dorim să atragem atenţia asupra riscului acestei boli. Cancerul pulmonar este cel mai mare ucigaş dintre toate. Numărul 1 în rândul bărbaţilor, dar şi boala oncologică cu cea mai mică durată medie de supravieţuire… Este o afecţiune care vine cu semne puţine şi ne lasă puţin timp la dispoziţie”, a atenţionat Cezar Irimia, preşedintele FABC.
“Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul”, este mesajul pe care îl transmit pacienţilor FABC, Liga Română de Cancer, Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România şi Societatea Română de Pneumologie.
‘Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm în rândul bărbaţilor şi al patrulea ca frecvenţă la femei. În România, potrivit studiului Globocan din 2008, se înregistrează o incidenţă de 30 de cazuri la 100.000 de locuitori’, a afirmat medicul Iustina Fusu, vicepreşedintele Ligii Române de Cancer.
Mortalitatea în urma cancerului pulmonar nu este încă surclasată de nicio altă malignitate, la fiecare 30 de secunde, undeva în lume, o persoană moare din cauza cancerului pulmonar, a afirmat pneumologul Dorin Vancea, preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie.
Cauza principală a cancerului pulmonar este reprezentată, la peste 90% din pacienţi, de fumat. Statisticile arată că, în rândul bărbaţilor fumători, riscul de apariţie a cancerului pulmonar este de 17%, în timp ce în rândul femeilor fumătoare este de 12%. Persoanele care fumează mai mult de un pachet de ţigări pe zi au un risc de a dezvolta cancer pulmonar de până la 25 de ori mai mare decât un nefumător.
Simptomele cancerului pulmonar sunt tusea, spută cu sânge, dispnee, durere, pneumonii sau bronşite repetate, oboseală, lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate, răguşeală, transpiraţii ale feţei şi gâtului.
Leave a Reply