full screen background image

Medicii plănuiesc două greve la finalul lunii

protest sanatate     28 noiembrie este o data pe care ar fi bine să o treceţi în calendar şi să încercaţi, începând din acea zi, să nu vă îmbolnăviţi. Federaţia Sanitas vrea să declanşeze atunci grevă generală pe termen nedeterminat.

În perioada 15-19 noiembrie, spitalele vor fi notificate în legătură cu începerea acţiunilor de protest, iar pe 25 noiembrie, între 8 şi 10 dimineaţa, medicii şi asistenţele vor intra în grevă de avertisment.

Pe 28 noiembrie se va declanşa greva generală pe termen nelimitat. Protestul vine în urma eşuării negocierilor dintre coaliţia profesioniştilor din sănătate şi Guvern.

Revendicările sindicaliştilor vizau 6% din PIB pentru sănătate, creşterea veniturilor, renunţarea la transformarea spitalelor în regii autonome şi societăţi comerciale şi dublarea salariilor medicilor rezidenţi.

Guvernul nu a soluţionat decât această ultimă revendicare, prin acordarea unei burse lunare de 150 de euro. În plus, proiectul de buget pe anul 2014 nu vizează nicio creştere a salariilor pentru personalul din sănătate.

comments

comments




Leave a Reply

avatar