full screen background image

Legea care schimbă competenţele DNA, promulgată de Băsescu

DNA     Preşedintele Traian Băsescu a promulgat miercuri actul normativ care prevede că Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 246, 247, 248 şi 248 indice 1 din Codul penal.

Preşedintele a promulgat miercuri Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 pentru modificarea Art. 13 alin. (1 indice 2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.

Astfel, din competenţa DNA a fost scoasă efectuarea urmării penale în cazul infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală sau fraudă vamală cu pagube materiale mai mari de un milion de euro, însă nu şi atunci când sunt în legătură cu fapte de corupţie.

Actul normativ a fost aprobat de Senat la 22 octombrie.

Potrivit expunerii de motive, normele actuale care stabilesc competenţa DNA au dus la supraîncărcarea procurorilor care activează în cadrul Direcţiei, fiind esenţială o intervenţie legislativă pentru a evita blocarea activităţii organului judiciar.

Numărul mediu de dosare aflate în lucru la un procuror DNA care desfăşoară activitate de urmărire penală este de 80-90, se mai arată în expunerea de motive.

“Având în vedere complexitatea cauzelor, determinată de specificul infracţiunilor atribuite în competenţa DNA, efectuarea urmăririi penale în mod nemijlocit de către procuror în toate aceste dosare este extrem de dificilă, ceea ce duce inevitabil la întârzieri semnificative în efectuarea actului de justiţie”, au menţionat iniţiatorii.

Pentru infracţiunile de înşelăciune, evaziune fiscală sau fraudă vamală cu pagube materiale mai mari de un milion de euro, echivalent în lei, urmărirea penală va fi efectuată de către Parchete.

Senatul a fost Cameră decizională, iar plenul Camerei Deputaţilor a adoptat acest act normativ la 18 septembrie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar